1. Voi scrie in continuare cat pot de obiectiv despre calatoriile cu cei mici. Si cu bune, si cu rele.
Zorii zilei de 30 decembrie m-au prins in cada de la hotel, incercand sa trag un pui de somn. Bogdan era in camera, cu o Ana chinuita de dintisori si suparata ca suzeta ei preferata (aka eu), de care se bucurase in ultimele ore, a disparut subit.
Stateam cu ochii inchisi si simteam cordonul halatului folosit pe post de saltea cum imi intra intre coaste. Eram prea obosita sa adorm si-n minte imi rasuna un status citit pe Facebook cu o zi inainte de a pleca: “ultima vacanta cu minunea cea mica a fost fabuloasa”. Fabuloasa! Fabuloasa zici!??!
Nu vreau sa induc pe nimeni in eroare. Calatoriile cu cei mici nu sunt numai lapte si miere. Eu sunt o persoana destul de pozitiva. Imi place sa ma bucur de momentele frumoase si sa fac haz de necaz atunci cand dau de situatii mai dificile. Asa ca tonul blogului va ramane unul vesel, dar din faptele prezentate nu voi omite momentele alea in care ma intrebam: “Cine m-a pus s-o iau cu mine!?!”
2. Voi face review-urile de hoteluri, ca si pana acum, in urma vizitelor pentru care am platit si am mers ca simplu parinte, nu ca blogger.
Am inceput sa primesc invitatii din partea hotelurilor. Veniti pe la noi, vedeti cum e, nu vrem decat sa scrieti despre vizita. Sunt flatata si bucuroasa ca am intrat in vizorul unitatilor de cazare care se adreseaza (si) familiilor. Insa raman la principiul pe care mi l-am auto impus de la bun inceput: ca sa pastrez relevanta review-urilor, scriu doar despre hoteluri in care am mers ca simplu turist.
Am primit multe sprancene ridicate si intrebari gen: “Bine, bine, da tie ce-ti iese din toata treaba asta? O sa le promovezi moca la nesfarsit? Macar sa nu mai platesti cazarea.”.
Daca nu platesc cazarea, oamenii aia se vor astepta sa scriu cu precadere de bine. Daca stiu ca le vine un blogger in vizita, s-ar putea sa faca eforturi sa mascheze posibilele minusuri pe care le au. Si-atunci unde mai e relevanta?
3. Voi prezenta doar produse pe care le-am folosit si care mi-au fost utile. Cu plusuri si cu minusuri.
Cat despre produsele utile in calatoriile cu cei mici, primesc asa ceva pentru testare. Cum au fost pantofiorii ATTIPAS. Dar spun de la inceput ca daca nu-mi plac, nu scriu despre ele. Iar daca-mi plac, scriu, insa fara a omite defectele.
In general scriu despre produsele pe care le achizitionez pentru ca am nevoie de ele in calatorii (da, stiu ca sunt datoare cu review-ul de rucsac-scaunel-de-bebe). Daca va e neclara situatia – l-am cumparat sau l-am primit – si credeti ca e relevant (nu e, va zic de pe acum) intrebati-ma. Va raspund cu drag.
4. Voi incerca sa descopar cat mai multe locuri child friendly din Romania.
In ultimele interviuri pe care le-am dat, am constatat ca repet ca o moara stricata aceleasi 4-5 unitati de cazare super child friendly. Merita toata promovarea din lume; fac o treaba minunata pentru familiile cu strumfisori. Insa in 2014 vreau sa-mi extind lista cu recomandari. Cu cel putin inca 4-5.
Asa ca da, si anul asta o sa batem Romania in lung si-n lat. Ne e draga tare, iar Ana e intr-o perioada (de toddler-ie nebunatica) in care road trip-urile sunt mult mai potrivite decat orice alta forma de calatorie.
5. Voi pedala cu Ana pentru prima data. Am zis.
Asta e o promisiune de-a mea pentru mine. O fac publica ca sa n-o mai pot da intoarsa.
Am o fantezie pe doua roti, plasata in Franta, pe care vreau sa o transform in realitate. Insa primul pas ar fi sa-mi cumpar bicicleta, scaunel de bebe si sa ma plimb cu Ana prin Cotroceni pana cand o sa stiu fiecare groapa si fiecare bordura.
Poate-mi mai amintiti si voi, din cand in cand, de promisiunea asta, da? 🙂
Foarte tare partea cu bicicleta….si eu tot zic de cativa ani ca incerc…:(…nu m-am tinut de promisiune …sper sa nu trebuiasca sa astept sa am un bebe 😀
🙂 Stii sa mergi sau incerci inseamna ca incerci sa inveti? In Italia mi se pare raiul pe pamant pentru mers pe bicicleta. In noiembrie am inchiriat doua in Lucca, ne-am plimbat, si-a fost genial.
Bogdan nu stia sa mearga pana acum jumatate de an cand i-am facut cadou un curs si in cateva sedinte a invatat sa se tina. Eu stiu sa merg de pe la 6-7 ani. El si-a cumparat intre timp bicicleta. Eu inca nu. Grrrr. Cat a fost vreme buna a mers cu bicla la birou, eu am stat cu Ana. Da tot eu ma dau mare si tare ca am curajul sa merg cu ea in spate :))
E clar, trebuie sa ne punem pe treaba daca vrem sa facem vreo branza anul asta.
[…] tineti minte articolul cu 5 promisiuni pentru 2014? A trecut un an si jumatate de cand l-am scris si sunt foarte bucuroasa ca am reusit sa ma tin de […]