Cea mai frecventă întrebare pe care o primesc apropos de călătoriile noastre cu Ana (după “Cum ai curaj să pleci cu ea?!?” 🙂 ) e cum se împacă bebele cu mersul cu maşina. Nu de alta, dar noi suntem mari amatori de roadtrip-uri şi dacă găsim un drum frumos nu ne mai dăm duşi de la volan.
Nu există un răspuns scurt la întrebarea asta. Se împacă din ce în ce mai bine, aşa cum şi noi învăţăm din fiecare roadtrip lucruri noi pe care putem să le facem ca bebe să se simtă şi mai bine la drum lung.
Acum două luni nu-mi puteam închipui că la 7 luni o să putem să mergem cu Ana 12 ore fără ca ea să fie extrem de nemulţumită. Ei bine, s-a întâmplat ieri, pe drumurile din Portugalia. Aveam de ajuns de la un hotel din nord la unul din centru, străbătând circa 350 de kilometri. Cinci – şase ore de mers şnur pe care noi le-am împănat cu vizite, pauze de masă, de cafea şi de gustări, până s-au făcut 12 🙂
Cum s-a simţit Ana? S-a bucurat de fiecare oprire, a moţăit destul de mult în maşină, când n-a moţăit s-a jucat, iar spre sfârşit ne-a anunţat printr-un ua-ua-ua-ua de jumătate de oră că e cam mult pentru ea.
Ce ingrediente folosim pentru o călătorie lungă (şi liniştită) cu maşină?
1. Planifică, planifică, planifică și adaptează-te din zbor
În momentul în care ne facem un traseu, ne gândim la toate locurile în care am putea opri pe drum. Fie că e vorba de benzinării, popasuri sau obiective de vizitat. Stabilim unde ar fi ideal să ne oprim, având în minte şi varianta B. Iar la faţa locului, dacă şi varianta B eşuează facem din zbor planul C.
Nu de alta, dar dacă noi avem planificată o pauză de cafea, papa pentru bebe şi dezmorţire în benzinăria X, dar Ana abia a adormit profităm de situaţie şi mergem cât putem de mult. Cel mai probabil se va trezi înfometată când suntem în mijlocul câmpului/autostrăzii/oraşului. Dar nu-i bai. Oprim unde putem şi rezolvăm problema. Rămânem fără cafea, însă înaintăm considerabil şi în linişte.
2. Ia-o încet
N-aş recomanda nimănui să plece pentru prima dată cu bebe la un drum mai lung de o oră, maxim două. Nu de alta, dar riscă să se aleagă cu o fobie de mers cu bebe în maşină.
Prima noastră ieşire a fost la 20 de minute de Bucuresti, după care ne-am aventurat până la Bran. Au urmat Sibiu, Drobeta Turnu-Severin şi abia apoi am avut curajul să mergem până în Bucovina.
Abordarea graduală e utilă pentru tine ca părinte, căci întâmpini problemele treptat şi oricât de “urlător” ar fi drumul, dacă durează doar o oră e suportabil. Iar bebeluşii se obişnuiesc încet, încet cu locşorul lor din spate şi rutinele unei călătorii cu maşina.
3. Alternează
Chiar dacă acum ştim că putem să mergem cu Ana şi o zi întreagă fără să avem parte de scandal şi nemulţumire din partea ei, nu ne-am planifica o vacanţă în care să facem asta zi de zi. Nici măcar o dată la două zile. Nu doar pentru că e obositor, dar şi pentru că sunt anumite nevoi pe care mersul cu maşina nu le satisface deloc. Şi la finalul zilei se vede.
Cum am ajuns la hotel, după un drum de 12 ore, Ana a început să se învârtă ca un titirez, să meargă de-a buselea, să dea din picioare. Se vedea pe faţa ei cât e de obosită, membrele nici n-o mai ascultau prea bine, dar ea continua să facă asta. Şi de adormit a adormit de două ori mai greu, ca de fiecare dată când e peste măsură de obosită.
Partea bună e că într-o vacanţă de o săptămână, două astfel de drumuri sunt suportabile. Asta ne permite fie să ajungem într-un loc îndepărtat şi să ne şi întoarcem de acolo (funcţionează foarte bine în ţară), fie să facem două excursii de-o zi în împrejurimile locului în care stăm (se pretează bine la vacanţele în străinătate).
Lăsând la o parte principiile de mai sus, aproape în fiecare roadtrip am descoperit câte o problemă punctuală, probleme care ne-au făcut să tragem următoarele învăţăminte:
1. Alege scaunul de mașină potrivit
Până acum Ana a mers în patru scaune de maşină diferite. Abia când am ajuns în Sicilia şi am închiriat maşină cu scaun de bebe (Britax) ne-am dat seamă cât de mare e diferenţa între roadtrip-uri cu bebe în scaun care să-i vină mănuşă. Nu tu cap căzut, nu tu alunecat în poziţii ciudate, nu tu poziţie prea verticală, etc.
La întoarcerea în ţară am căutat fix modelul respectiv, dar din păcate nu l-am găsit. Maxi Cosi a fost un compromis bun care a ridicat mult gradul de confort în călătoriile cu maşina.
2. Scapă de transpirație
Multă vreme ne-a incomodat faptul că o scoteam pe Ana leoarcă din scaunul de maşină. Se freca de materialul scaunului, se încingea şi nu se simţea deloc bine. Transpiratul abundent a luat sfârşit o dată ce i-am luat de la Baby Expo o husă care lasă aerul să circule. Una dintre cele mai bune învestiţii de până acum!
3. Folosește zdrăngănelele cu cârlig
De pe la trei luni, Ana a devenit interesată de tot ce mişcă. Dă să apuce şi să roadă tot. Iniţial i-am luat o jucărioară care se agăţa de mânerul de la scaunul de maşină printr-un inel. Era simpatică şi bebe s-ar fi jucat cu ea dacă ar fi rămas în câmpul ei vizual mai mult de 5 secunde 🙂
Fiind cu inel, pur şi simplu nu rămânea într-o poziţie fixă şi la prima curba aluneca într-o parte. Plus că era destul de greu de scos, inelul ameninţând de fiecare dată să se rupă-n două.
De când ne-am luat o maimuţică zdrăngănitoare cu cârlig am scăpat de toate problemele astea. Când vedem că Ana dă semne de plictiseală, i-o atârnăm în două secunde de mânerul scaunului, se poate juca liniştită cu ea şi de căzut într-o parte cade doar dacă trage bebe cu forţă de ea.
4. Fă rost de un șorțuleț-minune!
O zi întreagă de condus înseamnă multe mese luate pe drum, de cele mai multe ori în maşină. În cazul în care bebe e alăptat, şorţuleţul minune, cum îmi place mie să-i zic, îmi permite să-i dau bebelui să pape oriunde. Inclusiv în locurile în care se foieşte multă lumea pe lângă maşină.
Acum depinde cât de pudică eşti, eu nu m-am simţit bine dandu-i Anei să pape în văzul lumii. Iar cu o eşarfă mai mare nu m-am împăcat aşa de bine din cauza că bebe dă din mânuţe şi eşarfa nu rezistă mult acolo unde a fost pusă.
Vestea bună e că există acest şorţuleţ minune, vestea mai puţin bună e că trebuie comandat din străinătate. (eu l-am luat de pe amazon.com) Dacă totuşi te pricepi puţin la cusut sau ai vreo prietenă/mamă pricepută, e uşor de realizat ceva similar.
5. Scapă de griji cu oglinda de maşină
Ţin minte că până să ne luăm oglinda de maşină (de aici) trăgeam pe dreapta din 15 în 15 minute să vedem dacă bebe stă bine în scaun, dacă nu are capul în piept sau vreo altă problemă.
Acum doar întoarcem capul şi-o vedem cum moţăie bine mersi sau se joacă liniştită. Şi stăm şi noi mai liniştiţi.
Astea sunt micile magii pe care le-am scos din joben până acum. Şi ne-au fost suficiente pentru a trece cu bine de vreo două drumuri lungi cu maşina.
Voi la ce trucuri aţi mai apelat?
Felicitari a ati reusit sa faceti drumuri atat de lungi cu fetita.
Noi am facut pana acum doar drumuri de 4-5 ore maxim, cu baiatul nostru.
Lucian, sa stii ca si noi incercam pe cat posibil sa ne limitam la drumuri de 4-5 ore cu masina, cu bebele. Raportul distanta parcursa/oboseala mi se pare optim.
Chiar, pana la urma te-ai hotarat daca mergi cu cel mic intr-un city break?
[…] informatiile de care au nevoie pentru a pleca la drum cu copiii, in cele mai bune conditii – sfaturi despre calatoriile cu masinasau cu avionul, idei de weekenduri, review-uri de hoteluri child friendly, dar si multe motive sa nu […]
[…] ziceam de sortuletul minune care ma scapa de grija expunerii in avion si in alte locuri publice. Ei bine, sortuletul minune nu […]
[…] fost niciodata frica sa calatoresc cu Ana, sa o iau la munte iarna sau sa plec tocmai la Sozopol cu ea in masina. Insa trebuie sa recunosc ca inainte de primul zbor eram ingrozita. Asteptam cu mare […]
Salut,
Vad ca aveti ceva experienta in domeniul calatoritului cu pitic asa ca m-am gandit sa va cer sfatul.
Juniorul nostru s-a nascut in decembrie anul trecut, asadar are trei saptamani. Noi fiind foarte plimbareti de felul nostru ne gandim sa-l invatam de mic cu drumurile, si ne-am programat o excursie in Austria prin martie, cand el o sa aiba cam 3 luni. Drumul ar fi de aproximativ 9 ore, din care 8 numai autostrada (suntem din Timisoara).
Ceva sfaturi pt cazul nostru? Ne cam grabim, este prea mic? Ar putea sa-i dauneze 9 ore de stat in scoica? De fapt ne gandim ca pe drum sa_l mai si scoatem din scoica si sa-l lasam sa doarma si pe bancheta langa sotie, care va sta cu el, in spate. Deocamdata avem la activ cu masina doar plimbari prin oras, sa-l obisnuim cat de cat cu aceasta postura, si n-am avut probleme.
Merci!
Cristi, sa va traiasca!
Majoritatea specialistilor in ortopedie spun ca pana bebelusul nu sta singur in fund, nu e recomandat sa-l tii in scoica mai mult de 2 ore. Noi cand am mers cu ea in Bucovina avea vreo sase luni si am facut drumul din doua bucati (prima zi Bucuresti – Piatra Neamt, a doua zi Piatra Neamt – Manastirea Humorului), iar pe fiecare bucata am facut vreo doua pauze de jumatate de ora. Nu ma gasesc in postura de a face recomandari, la voi e instinctul de parinte pentru copilasul vostru. Eu de cele mai multe ori il ascult si pana acum a fost bine 🙂
Ce pot sa-ti spun sigur, sigur e ca va asumati un risc urias scotand bebelusul din scoica, mai ales pe autostrada. In caz de impact – fie el si minor, desi pe autostrada daca Doamne fereste e nu prea vorbim de impact minor – nimic nu-l protejeaza mai bine decat scaunul de masina. La noi e regula sfanta – poate sa tipe, poate sa se zbata, poate sa faca orice – daca masina e in miscare, Ana sta in scaun.
Daca va hotarati sa mergeti, va urez drum uscat si vreme buna! Si poate-mi spuneti si mie cum a decurs calatoria cu masina!
Merci!
Da, am aflat si eu intre timp ca nu e deloc indicat sa mergi cu copilul in afara scoicii sau scaunului. Deci probabil ca o sa plecam f devreme (noaptea) ca sa putem face mai multe pauze pt destindere.
Ne-am gandit ca in prealabil sa incercam in februrie o deplasare mai scurta (2-3 h) undeva in imprejurimi, pt test.
O sa va anuntz cum ne-am descurcat.
Merci deocamdata!
Ar fi perfect sa testati inainte cu un drum mai scurt! Distractie placuta!
Bebe meu are o luna! Pot sa il pun in scoica oare la un drum de 3 ore sau mai bine aman deplasarea? Landoul nu se poate folosi si in masina? Mersi!
Buna, Mihaela. Noi am plecat la Sibiu cand Ana avea 6 saptamani, deci foarte aproape de varsta bebelusului tau. Pana la Sibiu se fac in jur de trei ore jumatate patru si am facut doua pauze de cate circa 20 de minute.
Daca faci o pauza in care sa-l tii in brate, sau pe bancheta din spate, ar trebui sa fie ok pentru el. Specialistii nu recomanda tinerea bebelusilor in scoica pentru mai mult de doua ore, fara pauza. Unii zic chiar ca n-ar trebui sa-l tinem mai mult de o ora in scoica. Noi am incercat sa tinem cont de indicatia asta si sa nu exageram cu drumurile cu masina, mai ales prin oras. Insa nici n-am stat acasa de frica sa nu pateasca ceva de la statul in scoica.
Asa cum spuneam, am incercat o deplasare mai scurta, prima iesire din oras cu piticul. Weekendul trecut s-a intamplat, la varsta de 8 saptamani si 2 zile. Intentia mea s-a suprapus cu 14 februarie asa ca a fost un prilej de a scoate si sotia la un romantic trip, ca sa zic asa. Initial vroiam Budapesta insa avand in vedere ca acolo s-a anuntat o epidemie de gripa, ne-am sucit cu doua zile inainte de plecare, am anulat rezervarea la hotel si am luat-o in aialalta parte, spre Belgrad (suntem din Timisoara).
Am plecat de acasa pe la doua. Pentru ca am mai avut si ceva treaba prin oras, am iesit din oras abia pe la 3, in jur de ora 4 am intrat in Serbia iar pe la 4 jumate am tras undeva intr-o parcare de pe parcurs (intr-un sat, langa o scoala) si am facut o pauza pt destindere si alaptare. Dupa inca vreo jumate de ora am intrat in Belgrad, dar s-a mers ffffff greu prin oras asa ca abia pe la 6 cred ca am ajuns la hotel (ora noastra). Piticul isi cam pierduse rabdarea pe final de drum si a inceput sa scânceasca putin, dar asta si probabil din cauza ca il sâcâiam cu mersul bara la bara. Am observat ca ii place foarte mult atunci cand masina merge intins fara pauze si fluctuatii de viteza. Am ajuns la hotel, aveam pregatit baby-cot, caldura, tot ce a trebuit, a fost OK.
A doua zi (sambata) am iesit cu el in marsupiu intr-un parc din zona, ne-am plimbat vreo ora cred, el a dormit fara nicio problema. Apoi dupa-masa am mers la un restaurant sa mancam ceva, cu el cu tot, desigur, in scoica. Am gasit un restaurant pt nefumatori, era si destul de gol la ora aia (16:00), asa ca a dormit frumos cat am mancat noi.
A treia zi, dupa check-out am mers din nou la o plimbare pe malul Dunarii, cu marsupiul, iar pe la 13:00 vroiam sa plecam spre casa dar mai intai am cautat o parcare unde sa-l alapteze din nou. Am ajuns in parcarea unui mol si dupa ce sotia l-a alaptat in masina, ne-am dat seama ca inauntru sunt locuri speciale pt schimbat scutecele copiilor mici, asa ca am intrat, l-am schimbat si cu ocazia asta i-am cumparat si niste jucarii si niste hainute de la un raion de copii.
Apoi am plecat spre casa, totul a decurs normal, la vreo 60 km inainte de Timisoara am tras pe dreapta undeva pe un câmp si i-a mai dat din nou sa suga. Am ajuns acasa seara si am declarat un weekend f reusit. Am uitat sa mentionez ceva: noi avem si catzel, un schnauzer pitic, asadar in dreapta mea avem si cusca catelului, sotia a stat cu bebe in spate, desigur. Deci va dati seama de anvergura “deranjului”.
Asa ca am capatat curaj si abia asteptam plecarea in Austria de peste doua saptamani. Atunci o sa fie numai autostrada de la granita cu Ungaria incolo, deci vom merge intins si speram ca el sa doarma mai linistit.
Salut,
La fel ca si Cristi, la inceputul lui martie, plecam si noi in Austria cu bebelusul nostru de 3 luni. Suntem din Cluj. E o calatorie lunga care sigur il va solicita pe micutul nostru. Intrebarea mea ar fi: putem sa-l transportam in landou sau e obligatoriu sa avem scoica sau scaun?
Unde mergeti, George, si in ce perioada? Noi de data asta am ales sudul Austriei, la lacul Milstatt, perioada 6-11 Martie. Din cate am vazut ar fi vreo 8 ore jumate de drum, cu pauzele ce o sa le facem cred ca vreo 10 ore o sa fie in total.
Noi numai in scoica o sa il tinem, dar o sa plecam devreme (in jur de ora 5 dimineata) astfel incat sa putem facem pauze cat mai dese, o sa ne mai oprim pe drum, schimbat scutece, alaptat, mancat si noi un sandvish, etc. Landoul cred ca e destul de dificil de fixat in centuri si nu cred ca este la fel de sigur precum scoica. Desigur, astept si parerile celor mai experimentati.
George, nu stiu ce fel de landou ai tu.
Scoica si scaunele se folosesc in masina pentru ca fixeaza foarte bine bebelusul si in caz de impact il protejeaza pe cate se poate de mult. Landourile obisnuite nu au centuri si in caz de impact cel mai probabil ca bebelusul va sari din ele sau se va izbi cu capul de una din laturile landoului.
Stiu ca exista niste landouri mai smechere, special concepute pentru masina, insa daca tin bine minte sunt foarte scumpe, mai ales raportate la perioada scurta in care pot fi folosite.
Buna! Citesc cu interes blog-ul tau…pentru cu am un bebe de aproape 8 luni si ne pregatim de drumuri mai lungi…:-) Am comandat un scaun de masina de la Britax Romer…Versafix este modelul, dar acasa am constatat ca desi are referinte bune…are si un mare neajuns: se nlina foarte foarte putin…ceea ce ma gandesc ca face ca somnul pe drum sa fie incomod. Ma gandesc sa-l returnez si sa aleg alt model, daca poti sa-mi spui despre ce model de la Britax era vorba…sau ce model Maxi Cosi folositi…ti-as fi foarte recunoscatoare! As aprecia un raspuns cat mai rapid…vreau maine sa-l inlocuiesc. Multumesc mult !!!
Buna, Cristina.
La momentul respectiv, scaunul de masina era gen scoica, categoria 0+, dar din felul in care se prindea cu centurile Ana statea foarte bine in el chiar si cand dormea. Britax Versafix vad ca e de grupa 1.
Noi acum am trecut la scaun de masina cu fata la sensul de mers, modelul asta: http://cybex-online.com/en/carseats/pallas.html si suntem foarte multumiti. Ana doarme cu orele in el cand mergem la drum lung. Am citit de curand un review de la o mama calatoare care punea accentul tocmai pe pozitia de somn, il gasesti aici: http://placerea-de-a-calatori.ro/2014/03/in-masina-copilul-tau-e-in-siguranta-cu-besafe.html. Sper sa-ti fie de folos.
Multumesc mult Adriana, pentru raspunsul prompt. O sa ma orientez cred la un scaun Cybex 9-18kg. Intrebare: bara aceea din fata cu pernita…nu este incomoda pentru bebe?se poate misca sau e fixa?
O zi frumoasa!
E fixa, dar Ana a gasit-o foarte utila si pentru joaca, si pentru somn. Uite: http://instagram.com/p/oGzb6ht9af/ 🙂
Buna
Imi poti spune te rog despre ce husa de scaun e vorba?ne pregatim de mers la mare din Cluj si ar fi tare utila. Multumesc si ca doresc drumuri bune!
Despre asta: http://www.emag.ro/search/aeromoov
Buna.am si eu o bebelina de 3 luni si duminica vrem sa mergem pt o saptamana la parinti in Oradea ( noi fiind in Bucuresti).mi-e putin cam frica de drumul lung de 7 ore, cu ea in scoica, desi in oras cat am circulat cu ea dadea semne ca ii place.am citit ca tu ai luat o husa speciala sa nu se incinga. Ce marca e? Ai putea sa imi dai mai multe detalii pentru ca prognoza meteo arata muuulte grade duminica.
Mersi
Buna, Roxana. Mi-am luat de la Baby Expo modelul asta: http://www.aeromoov.com/en. Vad ca e de vanzare la emag – http://www.emag.ro/search/aeromoov
Ai putea sa ne spui ce fel de Maxi Cosi e scaunul vostru? Am vazut ca sunt f multe modele. Noi avem un Toby, tocmai ne-a sosit si l-am montat in masina, inca nici nu l-am folosit.
Buna Adriana,
ne-am luat si noi husa anti-transpiratie, dar ori nu am nimerit un model bun, ori bebe a noastra transpira mult… Sfatul meu pentru parintii care nu au cumparat inca: incercati sa probati inainte sa cumparati. Poate gasiti sa imprumutati de la prieteni pentru un weekend si sa vedeti cum este.
Noi avem de facut in Iulie un drum mai lung, de vreo 800 km si incepem sa ne pregatim si sa tot testam.(Multumim de sfaturile pe care ni le dai). Cum ati facut pana acum cu incalzitul apei pentru biberoane si sterilizatul prin camerele de hotel?
Eu am gasit pe net o cana electrica care se pune la priza de masina (bricheta). Iar pentru sterilizat, am gasit pastile care se pun in apa. Ar mai fi varianta cu fierbatorul de apa din camerele de hotel…
Voi cum ati facut pana acum? Ati folosit cana electrica? Nu stiu daca sa o cumpar sau nu.
Merci,
Oana
Buna, Oana. Noi avem husa aeromoov. Chiar acum o sa o testam si cu bebe doi ca avem ceva calatorii mai lungi cu masina planificate pentru iulie-august.
Pe Ana am alaptat-o, deci n-am avut nevoie de biberoane. Am luat un incalzitor de masina de la bebe tei, dar nu l-am folosit niciodata. Stiu ca pentru sterilizat exista si un lichid pe care-l diluezi cu apa, lasi in amestecul ala ce ai de sterilizat si dupa le folosesti asa, fara sa clatesti. Noua ni l-a recomandat pediatrul pentru sterilizarea mastii de aerosol cand a fost Ana bolnava.
Unde mergeti cu cea mica? 🙂
Ceau Adriana,
Am un baietel de 7 luni si un pic. Ne pregatim de un drum mai lung pe cand va avea 8 luni. Problema este ca desi am facut drumuri mai scurte de 180 km aprox la 3 luni si la 4 luni si s-a cimportat f bine, acum nu mai are rabdare in scoica mai mult de 40 de min, dupa care incepe sa urle. Voi ce ati facut in aceasta situatie, cum ati obisnuit-o cu scaunul? Ma gandesc ca poate va fi mai cooperant dupa ce vom trece de la scoica la scaunul pentru grupa 1. Am intelea ca si Ana urla in scaun dar pana la urma s-a obisnuit.
As mai vrea sa te rog sa imi spui ce model de scaun Maxi Cosi aveti voi si de care spuneai ca e ok pentru somn.
Multumesc frumos
Anda, sa stii ca si noi am trecut printr-o perioada mai dificila cand a inceput sa mearga de-a busilea si-a prins gustul exploratului pe cont propriu. Nu mai voia sa stea nici in Manduca, nici in scaunul de masina. N-are legatura cu sistemul in care sta, ci cu faptul ca sta in loc sa se miste in voie cand abia a deprins abilitatea asta.
Am incercat sa avem multa rabdare cu ea si empatie pentru problema ei 🙂 Si am fost fermi si perseverenti: “cand suntem in masina si mergem undeva folosim scaunul pentru ca asa e cel mai sigur pentru tine”. Ei ii placeau locurile noi, dar nu drumul pana acolo. La inceput a plans, a urlat, eu ii validam supararea si-i repetam placa cu scaunul si siguranta. Cu fiecare drum supararea s-a diminuat si in scurt timp (cateva saptamani) a disparut.
Legat de Maxi Cosi, din pacate nu mai tin minte ce model de scoica am avut. De mai bine de-un an folosim un Cybex Pallas 2 (http://bit.ly/1Em4Z5O) si Ana e incantata de el. Cand inchiriem masini cu scaun de copil prin strainatate domnisoara ii duce dorul. Iar acum, pentru copii de la 0 luni as recomanda oricui, calduros, Jane Muum Matrix Light (http://bit.ly/1JljGCH). L-am ales pentru Ema cu landou omologat pentru masina care se transforma in scoica atunci cand bebe sta in fund si e genial pentru calatorii.
Buna Adriana,
Mai tii minte de la ce firma ati inchiriat masina in Sicilia care avea scoica Britax? Vom merge cu bebe in Italia in curand si vreau sa iau masina de la o firma care are scaune ok.
Merci.
Salut! Planuim si noi o excursie cu bebe pentru a vizita familia sotului in celalalt capat al Europei.. cu masina. La 6 luni, in luna iunie, 2000 km impartiti in 4-5 zile ti se pare fezabil? Pana acum am fost la Predeal cu cel mic cand avea 2luni si jumatate, si a reactionat bine..
cum se numeste husa pe care ati luat-o pentru scaunul de masina ca sa nu mai transpire Ana?
Aeromoov. Sunt mai multe dimensiuni, dar ca idee e dintr-asta https://comenzi.bebetei.ro/mama_si_copilul/scaune_auto_copii/accesorii_auto/protectie_antitranspiratie_pentru_scaun_auto_din_bumbac_organic_mint_gr_1_aeromoov-p10080943
Am Bun copilaș de 1 an,toate bune și frumoase,am făcut multe drumuri.irlanda România. Bistrita suceava.mai mult pe drumuri decât acasă. Toată ziua la plimbare prin oraș și totul a decurs perfect…pana intr-o zi,nu a mai vrut sa doarma în masina,nici în căruț, fiind foarte curios de tot ce se întâmplă, de la prea multa oboseala a adormit foarte greu,nu ne-am dat bătuți am mai încercat dar fără succes.acum sunt îngrozită sa mă pornesc mai departe decât pana la magazinul din colț. Doarme doar acasa în pătuțul lui.
tie ti-ar placea sa mananci acoperita pe fata, la intumeric? mie nu! in concluzie nu consider utila faza cu sortul, iar alaptatul nu este o rusine!
Alaptatul nu este, cu siguranta, o rusine. Depinde, insa, cat de confortabil se simte mama facand asta in public. E minunat daca tu poti sa o faci natural, fara sa-ti pese de privirile celor din jur. Nu toate mamele pot si-atunci ne adaptam si noi cum putem mai bine 😉
Am căutat articolul ăsta pentru că ne tentează ideea de a face un drum de aprox. 10 ore și am citit comentariile. M-am gândit să fac niste observații pentru că sunt convinsă că sunt părinți care ajung la acest articol și citesc și comentariile.
Până la un an, sau până se atinge greutatea/înălțimea maxime admise se folosește numai scoica.
Scaunul chiar dacă are poziție de somn nu va fi la fel de inclinat ca o scoică. Din câte am înțeles nu este indicat.
Nu este ok sa folosim huse universale pentru că nu au fost testate cu scaunul/scoica și atunci nu știi ce se poate întâmpla în cazul unui impact.
Landourile omologate pt mașină nu sunt la fel de sigure ca scoica.