Avem o traditie pe care o respectam cu sfintenie. An de an aniversam DA-ul oficial in deplasare, in doi. Ne-am promis ca orice ar fi, oricum am sta cu banii, orice restrictii am avea, o sa ne tinem de iesirea asta. Au fost ani in care ne-am imprumutat ca sa putem merge patru zile prin tara, au fost ani in care am mers cate doua saptamani pe alte continente. Cand a picat peste luna a noua cu Ana in burtica ne-am multumit cu o plimbare prin Dobrogea, iar acum cand e Ema mica am limitat-o la nici cinci zile in Santorini.
Nu conteaza atat de mult cat stam sau unde mergem, important e sa fim doar noi si sa ne redescoperim pe indelete. Concluzia de anul asta a fost ca putem sa ne spunem “nu pot sa te suport” la fel de dragastos ca si pana acum :))
Dupa doua vacante-n patru (Corfu si Austria), cand ne-am trezit doar noi doi cu atata timp la dispozitie nu ne-a venit a crede. Asa ca am pus in aplicare ceva la care ne gandeam de saptamani bune, dar nu gasisem ragazul necesar: un filmulet stop motion.
Ne-am distrat si enervat maxim facand pozele, ne-am ciondanit si felicitat pentru idei, iar la final, cand am vazut rezultatul, am decis ca facem echipa buna impreuna.
Sunt curioasa cum o sa vi se para voua, folositi comentariile cu incredere pentru critici si aprecieri. Va las cu filmuletul si o sa revin cu un articol detaliat despre locurile care apar in film si ne-au placut cel mai si cel mai mult pe insula.
Este adorabil filmul, super haios, secventele cu ochelarii, vinul, mancarea etc.sunt excelente. La mai multe ca sunteti buni! Si nu pot sa nu remarc cat de bine arati dupa doi bebei.
Va imbratisez.
Multumim, Clara 🙂 Pupici si de la noi.
Ce idee super mi-ai dat acum! Astept detaliile despre insula. Multumesc!
Cu filmuletul sau cu luna de miere reloaded in fiecare an? 🙂 Saptamana viitoare vin si detaliile despre insula.
Excelent clipul!!! Felicitari! Super idee si super rezultat!
Multumim, Raluca! 🙂
Super tare! Congrats!
Multumim, Simona! 🙂 Ne bucuram mult ca-ti place.
Hm, e amuzant, dar nu e potrivit sa-ti faci o impresie despre loc in sine, e prea rapid. 🙂
In viziunea mea e mai mult un teaser pentru articolele despre destinatie, ceva care sa te lase curios, nu un filmulet de sine statator, unic rezultat al unei calatorii intr-un loc. Ma bucur ca ti se pare amuzant 🙂
Uite aici ceva rapid si de sine statator, comandat acum cativa ani de oficiul de turism australian ca film de promovare: https://www.youtube.com/watch?v=-BrDlrytgm8
Da, chiar e amuzant. 🙂 Nu vreau sa ma gandesc cata munca ati depus la el…. 🙂
M-am uitat acum la video despre Australia si mi-am dat seama de inca o chestie care mi-a fost greu sa o accept vizual, faptul ca “mergeai” cu spatele in unele secvente. Parca sunt mai usor de privit secventele unde mergeai cu fata 🙂
Apropo, unde ati stat in Santorini si cand ati fost? intreb de curiozitate, am fost si noi intre 15-25 septembrie, poate ne-am intersectat 🙂
Ai dreptate, la asta nu m-am gandit cand am pus pozele cap la cap. De tinut minte pentru urmatorul.
Am stat undeva intre Perissa si Ag. Giorgios, am ajuns imediat dupa voi intre 26 septembrie – 1 octombrie :))
Buna Adriana!
Interesant clipul tau! iti da o stare de bine…trezeste in tine dorinta de a pleca in momentul acela….cel putin eu asa am simtit:))).
exista vreo aplicatie anume…ma gandeam ca poate incerc si eu in urmatoarea vacanta:)
Noi am facut poze in secventa (au intrat circa 600 in clipul asta) si dupa le-am pus cap la cap in Adobe Premiere. Daca o sa cauti pe google “stop motion app” sigur gasesti o aplicatie potrivita pentru sistemul de operare de pe laptop sau telefon.