Polignano a Mare in 7 experiente faine + o dorinta pentru data viitoare

Daca Alberobello cu ale sale trulli a fost primul motiv pentru care mi-am dorit o vacanta in Puglia, Polignano a Mare a fost cu siguranta al doilea, la fel de atractiv. Comuniunea case-stanci, albul cu accente colorate si marea azurie ma duceau cu gandul la Coasta Amalfitana, insa Polignano a Mare parea mult mai linistit, un oras in care sa te pierzi pe stradute cautand drumul spre fotogenica plaja Lama Monachile.

Cam asa a si fost. La sfarsit de martie abia daca am vazut prin oras cativa turisti. Iar pe langa ascultatul valurilor pe plaja spectaculoasa, la aproape 20 de grade, am avut parte si de alte experiente faine pe care le recomand calduros cand ajungi prin zona.

Pierde-te pe stradutele inguste si admira decoratiunile colorate.

Cum mergi dinspre gara spre mare o sa vezi case albe cu un etaj sau doua, ce marginesc strazi perpendiculare. Unele au obloane colorate, flori la balcoane sau rufe la uscat. Atunci cand ajungi in centrul istoric parca si stradutele se mai onduleaza, iar zona pare o adevarata galerie de arta in aer liber.

Gaseste o straduta cu vedere la mare si admira casele care rasar din stanci.

Sunt mai multe strazi-fundatura care se termina atunci cand incepe haul si zaresti marea. Via Card Ciasca e una dintre ele, cu vedere faina la Grotta Palazzese – un restaurant pretentios amenajat intr-o grota. Noi le-am luat la rand ca sa vedem de unde putem face cele mai bune poze. Pacat doar ca lumina aspra de la amiaza nu prea ne-a ajutat in acest demers, dar oricum privelistea a fost spectaculoasa.

Ia la pas drumul catre Scoglio dell’Eremita.

Priveliste panoramica ai si de pe Via Rocco Giuliani, drumul care serpuieste de-a lungul coastei inspre Scoglia dell’Eremita – o insula mica, habitat pentru Larus Audounii, o specie rara de pescarus cu cioc rosu coral.

Daca ai noroc, poate-l intalnesti pe Toni.

Inapoi in centrul istoric, tot intr-un intrand cu vedere la mare, l-am intalnit pe Toni (Apulia Blues pe YouTube). Ne-a intrebat cum ne cheama, a insfacat chitara colorata si ne-a dedicat o balada personalizata. Infuzie maxima de energie pozitiva!

Rasfata-te cu un pahar de vin si bruschete picante (specialitatea casei).

Pe langa faptul ca mi s-a parut ieftin comparand cu alte zone din Italia, vinul casei a fost bun peste tot pe unde l-am comandat. Nici cel de la Cafe del Mare n-a facut exceptie, iar cele doua pahare au fost acompaniate de niste bruschete crocante si picante din partea casei. Dupa atata plimbat, o scurta pauza a a fost binevenita.

Incearca sa descoperi singur calea de acces catre plaja Lama Monachile.

Lama Monachile e principala atractie din Polignano a Mare – o plaja cu pietricele, apa verde-azurie, incadrata de stanci aproape verticale. Am vazut-o si de pe strazile cocotate pe stanci, si de pe podul paralel cu marea, am zarit si oameni care se plimbau pe ea, insa nu gaseam calea de acces. Noroc cu domnul de la Cafe del Mare care ne-a condus pana la intrarea pe traseu. N-as vrea sa stric surpriza, las aici doar un indiciu – studiaza cu atentie capetele podului.

Gusta o portie de Orecchiette in fotogenica piata Vittorio Emanuele II.

Pentru ca tot nu ne venea sa plecam din Polignano, am decis sa ne intoarcem in piata Vittorio Emanuele II unde ne atrasese atentia o terasa colorata, plina de sarm. Ne era clar ca restaurantul e unul super turistic, insa mancarea a fost buna, atmosfera placuta, iar deserturile geniale (in imagine cheesecake-ul cu portocale). Aici am incercat pentru prima data Orecchiette – niste paste in forma de urechi specifice zonei.

[BONUS] Plimbare cu bicicleta pana la Abbazia di San Vito
Dupa pranz ne-am odihnit in trenul spre Monopoli, insa mi-a parut rau ca n-am mai avut energie sa inchiriem biciclete si sa strabatem cei trei – patru kilometri pana la Abbazia di San Vito. Cred ca ar fi fost o super oportunitate foto, iar din comentariile de pe net inteleg ca e si un loc mai ferit de turisti, cu un iz autentic. Banuiesc ca in sezon, cand e inghesuiala mare in oras, poate sa fie ca o gura de aer proaspat. Pentru noi, care avusesem parte de-un Polignano linistit si aproape pustiu, nu cred ca ar fi contat prea mult.

Informatii utile

• Am ajuns in Polignano a Mare cu trenul direct din Bari. Calatoria a durat sub jumatate de ora (variaza intre 24 si 30 de minute in functie de ce tren luati) si a costat 2.5 euro. Sunt multe trenuri pe zi, insa va recomand sa verificati in avans pe site-ul TrenItalia orele caci se intampla sa fie pauze de o ora, doua in care nu e nici un tren si dupa aceea sunt trei intr-o ora.
• Pentru pofticiosii amatori de experiente inedite, in Polignano a Mare e un restaurant mai special – Grotta Palazzese. Am vazut mesele din grota de la distanta, pare sa aiba o super priveliste si atmosfera romantica. Preturile sunt pe masura, iar parerile sunt impartite (daca merita sau nu). Cand am ajuns noi in martie era oricum inchis asa ca nu ne-am batut capul, insa daca o sa ajungem vreodata cand e deschis si prindem masa as vrea sa-l incercam.
• Noi ne-am planificat initial o vizita de o ora – doua, insa am ajuns sa stam in Polignano a Mare jumatate de zi. Se poate vedea si mai repede, se poate vedea si intr-o zi intreaga, depinde foarte mult de ce vrei sa vezi (se pot face si tururi cu barca, exista si-un muzeu) si cat esti dispus sa te plimbi.