Weekendul prelungit de 1 decembrie ne-a prins in Bulgaria. Mai exact in Burgas si de-acolo am explorat putin imprejurimile. Pe lista cu locuri musai de vazut cu copiii aveam Castelul Ravadinovo aflat la nici o ora de mers cu masina de hotel. Dar ce sa vezi? Nici n-am iesit bine din oras ca fetele au si adormit dupa o dimineata plina de joaca si zbenguiala. Si-avem o regula sfanta: orice ar fi, nu le intrerupem somnul. Pentru binele nervilor nostri si al calatoriei in general. Ne-am gandit initial sa dam ture pana se trezesc. Apoi si-a adus aminte Bogdan de-un sanctuar tracic pe care-l vizitasem in doi acum ceva ani, aflat la jumatate de ora de castel.

Fetele s-au trezit pe ultima suta de metri, de la zgaltaiala masinii care inainta pe drumul de pamant, printr-o padure, pana aproape de sanctuar. Buimace, ne-au intrebat daca am ajuns la castel. Noi, putin panicati ca o sa o dea in suparare maxima din cauza schimbarii de plan, le-am spus ca nuuu, ajungem si la castel, dar mai intai ne-am oprit la niste pietre uriase. Au facut ochii mari.
“Pietre uriase? Si-o sa ne putem catara pe ele?”
“Daa, si e si un labirint daca aveti curajul sa intrati”
“Ieeei”, si-au sarit din masina uitand total de castel.


Foarte pe scurt, Beglik Tash – denumire ce vine probabil de la “beglik” cum se numea impozitul pe oi colectat de Imperiul Otoman pana in 1913 si “taslar”, cuvant turcesc care descrie o zona alcatuita din pietre mari – este un ansamblu de megaliti imensi aranjati si sculptati de un trib tracic, folositi mai apoi pentru ceremonii religioase. Pietrele sunt de origine vulcanica si s-au format din magma intarita rezultata in urma unei eruptii din era mezozoica.

Domnisoarele au retinut ceva cu oameni de demult care au sculptat pietre uriase, dar au fost mult mai interesate de cotloanele prin care pot intra “direct in burta bolovanilor”, de muschiul gadilacios care acapara suprafata unor pietre si de ciupercutele mici si dragalase care cresc ici si colo, la umbra bolovanilor.

S-au entuziasmat maxim de o piatra plata, ca o masa, plina de monede mici si stralucitoare. Nu era nici o placuta care sa ne explice ce-i cu ea, insa ele deja asociaza aruncatul monedelor cu pusul de dorinte asa ca si-au petrecut cateva minute bune intrebandu-se ce-si doresc mai mult si mai mult acum. 🙂


La final Ana a descoperit o balta inghetata si-a inceput sa o sparga cu batul pe care-l avea in mana. Ema a ajuns la locul faptei ceva mai tarziu, cand nu prea mai era nimic de spart. Si-a inceput prapadul 🙂 “Nu-i corect!”, cu lacrimi mari si batut din picioare. S-a mai lasat imbunata pentru scurt timp doar de o bucata uriasa de gheata pe care i-a pescuit-o Bogdan din balta. Dupa care iar si-a adus aminte ca “Nu-i corect!!!”.

I-am lasat pe marginea baltii purtand inca tratative. Daca e cineva care o poate scoate la capat cu micutul justitiar, acela e Bogdan. Cu Ana de mana am pornit-o spre masina. Ne astepta o noua destinatie. Dar pana acolo domnisoara mare a concluzionat: “Mami, mi-a placut aici. Trebuie sa mai venim. Sa prinda si Ema o balta de spart.”