Ciucarul Mare – prima drumetie si prima sperietura in trei

Doi oameni care ajung pe munte mai mult cu masina au facut un copil. Dupa care s-au gandit ca tare ar fi bine si sanatos pentru omuletul in devenire sa mai lase-n pace masina cand o fi mare si sa se aventureze prin paduri, pe grohotis si pe culmi. Chiar daca nu l-ar fi dus ei pe munte, ar fi putut avea sansa sa intalneasca mai incolo alti omuleti cu drag de munte si sa prinda si el gustul. Dar parca nu lasi lucrurile importante in voia sortii. Si uite asa cei doi roadtripomani au lasat masina la baza stancii, au luat omuletul in carca si-au infruntat panta nemiloasa care avea sa-i duca tocmai pe Ciucarul Mare.

Daca n-ati recunoscut inca personajele, da, noi suntem roadtripomani inraiti care au ajuns in ultimii trei ani de maxim doua ori pe munte si atunci impinsi de la spate de Alexandra – montomana sefa. Iar cei care ne cunosc probabil ca vor fi socati sa citeasca despre prima noastra drumetie cu bebe Ana-n carca. Dar stiti ce e mai socant? Ca ne-a placut la nebunie si deja facem planuri pentru urmatoarele iesiri pe munte 🙂

Mica noastra ascensiune a inceput cu chiote de bucurie venite din rucsacul-scaunel Deuter unde Ana parea sa se simta ca pestele-n apa. Bucurosi ca-i place sus in spate, am inceput drumetia in forta. La bucurie s-a adaugat si mandria care crestea-n noi cu fiecare om intalnit pe traseu care se minuna de bebe zambaret. Cand sa dea sentimentele astea de bine pe-afara auzim un soi de horcait din directia Anei.

Panica! Panica! Panica! Ana rosie la fata parea ca se sufoca. Ea saraca tot vesela era, doar ca nu mai reusea sa traga calumea aer in piept. Am scos-o in doua secunde de pe rucsac, am aplecat-o in fata si am batut-o pe spate crezand ca o fi inghitit vreo insecta, ceva. Dar ea nimic. Nu tusea, doar nu putea sa respire. Au fost cateva momente in care parca s-a oprit timpul in loc si nu stiam ce sa mai facem.  Eram pe munte, fara semnal, departe de civilizatie si de sistemul medical si ne uitam neputinciosi la bebe. Doamne ce mi-as fi dorit in momentul ala sa fi mers la cursurile de prim ajutor pentru copilasi de care m-am tot lovit in ultima vreme! Pana la urma am zis ca daca nu reuseste sa scoata asa ce are in gat, poate putina apa rezolva problema. A luat cateva inghitituri, a tusit si parca si-a mai revenit.

Cu picioarele taiate de la sperietura, nu foarte siguri ca i-a trecut, am continuat drumetia si in scurt timp padurea rasuna de chiote de bebe incantat de tot ce vede in jur.

Ajunsi deasupra Cazanelor Dunarii alte triluri plus exclamatiile noastre de uimire 🙂 E frumoasa zona vazuta si din masina, si de pe apa, dar parca cel mai frumos se vede de sus. Ai senzatia ca Dunarea ti-e la picioare, iar cerul ti-e broboada. “On top of the world”, cum ar zice un prieten.

Stiu, stiu, muntomanii rad acum in hohote gandindu-se la Ciucarul Mare ca la un “top of the world”. Dar pentru noi, care tocmai cucerisem in trei prima noastra stanca, a fost topul topului 🙂

Concluziile dupa prima drumetie?

1. Bogdan s-a simtit foarte bine cu Ana in carca. Rucsacul distribuie foarte bine cele aproape 10 kilograme ale lui bebe si nu a intampinat dificultati in a urca sau cobora panta destul de abruta in conditiile in care n-are cine stie ce forma fizica.
2. Niciodata nu se stie ce te loveste, asa ca e mai bine sa fii pregatit. In octombrie mi-am promis ca merg la cursurile de prim ajutor. Better safe than sorry.
3. Bebe a fost atat de bucuroasa de noua experienta incat vom repeta cu siguranta figura. Orice sugestie de traseu usurel si sub doua ore e binevenita!

De unde porneste traseul pe Ciucarul Mare?

In Dubova (situata la 23 de kilometri de Orsova) este un magazin mixt cu terasa in fata, vis-a-vis de un teren de fotbal. Din dreptul magazinului incepe urcusul.

Cat dureaza?

La urcare am facut circa 40 de minute, iar la coborat jumatate de ora.