Pe serpentinele din Corfu (I) – de la munte la mare in doua ore si trei panorame

La inceput de iunie, in Corfu, am prins un val de caldura neasteptat pentru perioada aceea a anului. Pe plaja am fi putut sta pana pe la 10 si dupa sase seara. Insa, cand a debutat si viroza Anei, ne-a fost clar ca nici plaja nu mai era o optiune, cel putin in primele zile. Asa ca ne-am refugiat in masina si-am batut insula in lung si in lat.

Cu ocazia asta am descoperit ca pe langa mancare buna, apa cristalina si localnici prietenosi, in Corfu gasesti si o grama de drumuri spectaculoase. Pe patru roti am ajuns ba prin munti dupa care direct la mare, ba prin livezi cu maslini seculari, ba pe stradute pietruite si suficient de late cat sa treaca o singura masina.

Un exemplu de astfel de drum e cel care trece prin Trecatoarea Troumbetas, te duce prin satuce ca Xanthates unde nu vezi picior de turist si se opreste pe malul marii, in statiuni populare ca Roda sau Sidari. (pinuri rosii pe harta)

Drumul panoramic pana la Troumbetas

De cum am inceput sa urcam pe drumul ce duce la Troumbetas, caldura parca s-a mai domolit. Simteam diferenta cand ieseam din masina sa fac poze si nu ma mai lovea temperatura ridicata in moalele capului. Am tot oprit pe drum, caci panoramele erau la tot pasul – o campie fertila, copaci candelabru si case din loc in loc, totul marginit de dealuri si munti.

Chiar la iesirea din Troumbetas am gasit o taverna – Troubeta Restaurant Cafe. Ne-am uitat la ceas, era aproape doua. Eram sigura ca nu o sa ne mai primeasca. Bogdan a intrat sa intrebe daca mai putem manca si s-a intors victorios cu un meniu. Incurajati de racoarea placuta, am mancat pe terasa prima Moussaka de la mama ei 🙂

Ca o paranteza, grecii au o perioada de siesta care in satucele de munte din Corfu chiar se respecta. Intre trei si sase rareori am vazut oameni pe-afara, iar putinele cafenele, baruri si magazine erau inchise. Daca in statiuni exista restaurante deschise toata ziua, atunci cand te desparti de zonele super-turistice si te aventurezi pe coclauri fie respecti obiceiurile lor, fie ramai nemancat.

Satele din nord si viata pe-ndelete

Cu burta plina, pe patru roti, am luat la rand satuce amortite, cu case colorate si multe flori la geam, la usi, in curti. Ne-am croit drum pe strazi pietruite cat o masina de late, ne-am bucurat de drumul de pamant care trecea prin mijlocul unei livezi cu maslini nodurosi, iar cand am vazut un indicator catre o cascada am zis ca acolo e de noi.

Cascada din Nymfes n-am gasit-o, dar drumul pana acolo a meritat din plin ocolul. Am fi vrut sa intrebam incotro e cascada, insa localnici ioc, ca doar era vremea siestei. Am dat in schimb de un parc cu leagane unde ne-am mai dezmortit si ne-am resemnat cu ideea ca n-o sa vedem de data asta apa cazatoare.

Sidari – prima intalnire cu marea-n Corfu

Am vazut in schimb apa de pe plaja din Sidari. Si nu doar am vazut-o, am si incercat-o. Pe la sase seara mai erau doar cateva grupulete pe plaja, soarele nu mai ardea, asa ca ne-am bucurat de nisipul fin si intrarea foarte lina-n apa.

Tot acolo am vazut si stancile de la Canal D’Amour. M-au teleportat instant in sudul Portugaliei, in Lagos. Singurul lucru care m-a readus la realitate a fost mirosul puternic de canal si alge putrezite. Nu stiu daca am avut noi ghinion sau asa e tot timpul. Cert e ca-i un loc cu mult farmec care merita explorat pe-ndelete.

Asfintitul ne-a prins in drum spre Marbella, hotelul super-child-friendly pe care l-am ales pentru prima vacanta-n patru. Ma uitam in oglinda retrovizoare la cerul rosiatic si zambeam. Eram in Corfu, dadusem o caruta de bani pe un hotel cu servicii pentru cei mici, nu puteam sa profitam deloc de ele, dar, cu toate astea, ne era bine.