Aprilie 2011. Ajung pentru prima data in Dublin. Am la dispozitie mai putin de 48 de ore ca sa vizitez orasul. Ce fac? Imi cumpar un card care-mi ofera intrari gratuite la multe, foarte multe obiective turistice. Imi tocesc talpile tenisilor, vizitez o lista impresionanta de muzee, uit si sa respir.

Martie 2014. Revin in Dublin. Ma plimb pe stradute, departe de centru. Descopar un pub gourmet care-ti recomanda un anumit tip de bere pentru fiecare fel de mancare. Rog pe cineva care locuieste acolo sa-mi spuna unde se mananca cei mai buni hamburgeri din oras. Iau taxiul si-l intreb pe sofer care-i berea lui preferata. Descopar ca prefera cidrul si irlandezii nu prea beau Guiness. Ma delectez cu o cafea de origine si ma mai plimb putin, agale, printr-un parc de cartier.

Ati putea zice ca am eliminat presiunea de a vedea principalele atractii turistice in prima vizita si de-asta am fost mult mai relaxata in 2014. De fapt, intre cele doua calatorii s-a nascut Ana. Cu ajutorul ei am descoperit un alt mod de a calatori, un alt mod de a descoperi o destinatie anume.

Am invatat ca nu conteaza cat vad. E suficient sa vad chiar si un singur loc daca acel loc imi ofera ceea ce caut. Cateodata e liniste, cateodata e relaxare alaturi de familie, cateodata e o intelegere mai buna asupra tarii in care ma aflu, cateodata e o aroma care sa-mi ramana intiparita in memoria papilelor gustative.

Am invatat ca “slow” nu inseamna neaparat incet. Daca-l traduci ad litteram, da. Insa in contextul calatoriilor, cel putin pentru mine, nu inseamna asta. Calatoriile cu Ana (si ulterior cu Ana si Ema) s-au derulat, de foarte multe ori, intr-un ritm ametitor. Uite o furnica. Doua. Trei. Uaaa, ce interesant. Dar ce pot sa fac eu cu bolovanul asta? Hai sa-l arunc dupa ele. Dar uite si o banca. Hop pe ea. Hmm, strada. Hai sa pasesc pe fiecare piatra cubica de pe ea. O vitrinaaa! Mami, mami, hai mai repede. Intelegeti ideea. Cred ca mai potrivit decat incet, slow tradus in contextul calatoriilor ar trebui sa fie “in voie” sau “in ritm propriu”.

Am invatat ca “slow” e strans legat de ideea de conectare. De conectare a mea cu mine, de conectare cu cei dragi, de conectare cu acum si aici. Atunci cand sunt conectata la mine, mi-e usor sa spun de ce am nevoie, cu adevarat, ca sa ma simt bine, sa cresc, sa fiu multumita de ceea ce sunt. Daca stiu de ce am neovie, pot sa aleg calatorii care sa-mi ofere o rezolvare la acea nevoie, oricare ar fi ea. Plecati de-acasa-n patru, intr-o noua aventura, infruntand impreuna necunoscutul ne e mai usor sa ne conectatam unii la altii. Iar la capitolul trait in prezent, inca ma lupt eu cu mine sa traiesc clipa cat mai des si cel mai usor mi-e sa fac asta in deplasare.

Sambata asta am descoperit si ca “slow”-ul nu se limiteaza in viata mea doar la calatorii. Nu m-am gandit pana acum la asta, dar ascultandu-le pe Veronica, Roxana, Monica, Ina si Rovena in cadrul intalnirii “Slow is beautiful by StylishMom.ro” mi-am dat seama ca e oarecum normal. Odata conectat la tine incepi sa-ti pui intrebari: dar de ce fac asta?, ma face fericit?, cum as putea sa-mi schimb viata in bine?, etc. Mi-e greu sa cred ca cineva care calatoreste “slow” poate, pe termen lung, sa traiasca “fast”.

Ana a inceput gradinita intr-un sistem alternativ, unul care tine cont de ritmul de dezvoltare al fiecarui copil si de punctele lui forte. In sistemul Montessori, caci despre el e vorba, “copilul nu trebuie sa fie bun la toate”,  a explicat Monica Ciobotaru in prezentarea ei. Copilul exploreaza mediul in mod liber si descopera ce-i place sa faca. Dupa care devine din ce in ce mai bun la acel ceva, fiind in competitie el cu el, nu cu ceilalti copii. Asta m-a si atras la el cel mai mult, faptul ca il ajuta pe copil sa-si cultive motivatia intrinseca, plus respectul cu care sunt tratati cei mici. Stiam ca-i un sistem de educatie “slow”? Nu.

Anul asta mi-am propus sa-mi fac ordine in garderoba si sa invat sa mi-o reconstruiesc cu cap. Am realizat ca n-ai nevoie de multe haine, ci de cateva de foarte buna calitate, potrivite siluetei tale, care sa poata fi purtate toate cu toate. Mergand pe principiul asta, am dat de cativa designeri romani foarte talentati, unii la inceput de drum, care fac niste lucrusoare fenomenale, din materiale naturale, la preturi mult mai accesibile decat te-ai astepta. Stiam ca asta inseamna slow fashion, asa cum a explicat Rovena Andrei? Habar n-aveam.

La capitolul slow food mai am muuuult de lucru, dar macar sambata a mai fost daramata o bariera din capul meu. Veronica Constantinescu a pregatit un tort raw vegan, live, si pe masura ce adauga ingredientele ma gandeam ca n-as gusta asa ceva nici batuta. In vreo 15 minute a terminat tortul, l-a lasat o ora la congelator si cand am simtit nebunia de arome pe limba nu mi-a venit sa cred. Nu mananc sanatos si am multe prejudecati legate de mancarea sanatoasa. Insa, ce sa vezi?! Veronica tine niste cursuri de gatit sanatos, fiecare cu alt “iz” – arabic, asiatic, mediteranean. Cine credeti ca s-a inscris? 😀

Vedeti? Lucrurile se leaga. Important e sa faci primul pas. Dupa aia te trezesti ca ajungi sa calatoresti slow, sa traiesti slow si sa stii ca e mereu loc de mai bine 🙂