Weekendul trecut ne-am mobilizat să ajungem la Namaste India. Trebuie să recunosc că am ieşit cu greu din casă. Era şi foarte cald, eram şi puţin fără tragere de inimă. După ce v-am povestit de activităţile pe care le puteţi derula alături de cei mici la Festival, parcă ideea de a merge cu bebe Ana acolo nu mai era aşa atrăgătoare. Tot ce puteam face era să ne plimbăm cu ea prin căldură şi să ne uităm la alţii cum se distrează în trei sau mai mulţi 🙂
Daaar, socoteală de acasă mai niciodată nu se potriveşte cu cea din târg. Şi în cazul ăsta, nepotrivirea a fost una fericită.
Am ajuns acolo după prânz când soarele dogorea fără reţinere. Şi ne-am avântat în nebunia de culori, mirosuri şi gusturi pe care Namaste India le aduce în Bucureşti de patru ani încoace. E drept, cu un ochi la tarabe şi cu celălalt după umbră 🙂
Tot urmărind noi umbra, am ajuns pe o alee în capătul căreia se afla un stand cu un nume vag cunoscut: Made by you. Mi-am amintit că e vorba de ceramică şi ateliere pentru copii, însă din păcate n-am găsit nici un copilaş în acţiune la ora aia, acolo.
În schimb, am dat de două doamne foarte drăguţe care ne-au întrebat prompt: “Nu vreţi o amintire cu tălpiţa ei?”, flutarandu-ne în faţa ochilor o farfurioară cu o tălpiţă simpatică de bebe. “O puteţi avea în mai multe culori.” Ne-am uitat unul la altul. De ce nu? Pare distractiv şi noi oricum suntem topiţi după mânuţele şi tălpiţele micuţe de bebe călător 🙂
Iar picioruşul Anei a devenit vedetă în 9 paşi simpli:
- se alege obiectul pe care credem noi că ar arăta cel mai bine tălpiţa. Sau pe care ar fi cel mai practic să imprimăm tălpiţa, astfel încât să nu ajungă abandonat într-un colţ al casei. În cazul nostru o cană.
- se alege culoarea preferată pentru urma de tălpiţă de pe cană. Ce să fie? Ce să fie? Portocaliu să fie.
- se pregătesc vopseaua şi bureţelul care vor gâdilă tălpiţa de bebe călător
- pe tălpiţa Anei ajunge un strat de vopsea
- se gândeşte şi răzgândeşte poziţia în care va apărea tălpiţa pe cană
- se presează bine tălpiţa pe cană, nu cumva să scape vreun detaliu
- se analizează tălpiţă cu sosia ei de pe cană. Hmmmm..ar fi bine să fie sosie, dar nu. Una e tălpiţă cu cinci degeta, alta cu patru.
- repede, să luăm o pensulă şi să completăm degeţelul lipsă
- siiii, tălpiţa stângă de bebe călător are o sosie pe ce are să devină cana noastră de băut cafeaua de dimineaţă 🙂
Ca să nu uităm ziua în care ne-am amuzat copios punând picioruşul Anei pe o cană, Bogdan a scris data pe fundul cănii. Şi şi-a adus aminte cum n-a luat el premiul I în clasa a II-a din cauza caligrafiei :)) Data scrisă e totuşi lizibilă, iată dovada:
Acum mai trebuie să avem puţină răbdare, căci cana astfel pictată trebuie lăcuită pentru a rezista în timp. Săptămâna viitoare o ridicăm de la sediul Made by you şi o să v-o arătăm şi vouă.
Iar dacă vreţi să transformaţi şi voi picioruşul sau mânuţa bebeluşului vostru în vedetă, nu e nevoie să aşteptaţi următoarea ediţie a Namaste India. Puteţi să le faceţi o vizită celor de la Made by you împreună cu cel mic. S-ar putea să va întoarceţi acasă nu doar cu un suvenir, dar şi cu zâmbetul pe buze după o experienţă distractivă în trei.
* articolul ăsta nu e un advertorial! E o recomandare după o experienţă făină pe care v-o dorim şi vouă! 🙂
Mi-ai dat o idee foarte faina! Cred ca si talpita lui Robin va deveni vedeta cat de curand:)