Cum calatorim

Descoperim lumea pe patru roti si doua picioare.

Bogdan e soferul de serviciu, Ana calca pe urmele lui si nu rateaza nici o ocazie de a manui volanul, iar eu sunt copilot destoinic fara planuri de a conduce viata asta. Ne completam numai bine si pe oriunde ne ducem, inchiriem masina. Ne ofera flexibilitatea de a ne face planurile din zbor si de a le schimba la fel de repede. Ajungem in locuri departe de traseele turistice. Ne ofera un plus de intimitate. Micile drame cauzate de oboseala sau organizarea deficitara se rezolva departe de ochii strainilor dorinici sa-ti dea sfaturi nesolicitate.

Ne place sa ne si plimbam pe doua picioare prin locurile in care ajungem. Noi mergem agale, ea topaie, se catara, chiuie si exploreaza. Nu avem trasee predefinite. Am invatat ca si daca am avea, nu le-am respecta. Ana e busola noastra si fiecare plimbare se transforma intr-o aventura.

Ce nu ne place e sa parcurgem sute de kilometri cu masina, dintr-o bucata. Asa ca mixul preferat e avion pana in regiunea vizata + masina inchiriata pentru explorarea zonei. Suntem inscrisi in programul Flying Blue si, de cele mai multe ori, alegem sa zburam cu Air France, KLM sau Tarom ca sa adunam mile si sa putem intra in business lounge-uri (traiasca Flying Blue Gold Card-ul). Evitam sa mergem cu low costurile atunci cand calatorim cu Ana, insa daca sunt singurele care au zbor direct strangem din dinti si riscam.

Pretul conteaza mai putin. Calitatea primeaza.

Calatoriile cu Ana sunt suficient de imprevizibile incat sa ne dorim ca orice nu tine de dispozitia si tonusul ei sa fie cat mai sigur. Ne dorim ca atunci cand ajungem la hotel dupa o zi lunga sa mearga totul ca uns. Nu sa se uite chioras la noi receptionerul, iar chelnerul sa strambe din nas cand solicitam mancarea in camera.

De cele mai multe ori optam pentru cazare “cu personalitate”, cum ne place noua sa-i spunem. Conace (Zabala, Maldar), palate (Palatul Bussaco), pensiuni futuriste (Atra Doftana) sau boutique hoteluri. Pentru sederi mai lungi de doua – trei nopti, in strainatate, optam pentru apartamente sau casute inchiriate de la localnici, de pe airbnb.com (pe Valea Loarei, in Dwarsgracht – Olanda, etc). Sau, mai rar, alegem sa mergem in resorturi foarte atent selectionate, cu facilitati excelente pentru cei mici (Le Meridien, Cipru).

Experientele culinare sunt la loc de cinste.

Suntem trei pofticiosi fara pereche. De multe ori alegem o destinatie pentru mancare (San Miniato pentru targul de trufe, Napoli pentru pizza, Provence pentru restaurantele tiristilor, samd). Nu refuzam nimic – de la mese pretentioase in restaurante cu stele Michelin (din pacate, fara Ana, pana acum) pana la mancare stradala dintr-un satuc pescaresc din Hong Kong. Domnisoara, la cei nici doi ani ai ei, se declara fana infocata a midiilor si a branzeturilor frantuzesti acompaniate de baghete crocante.

Nu ne plac aglomeratia si locurile super-mega-turistice.

Daca e ceva ce nu suportam, e cu siguranta statul la cozi, imbulzeala, asteptatul cu zecile de minute in restaurante sau mersul bara la bara. Asa ca ne planificam, pe cat posibil, calatoriile in extrasezon. Vara ne relaxam acasa 🙂

Fugim de orasele mari.

In Toscana am ajuns de trei ori pana acum, dar n-am calcat in Florenta. Ne-am suit in masina si-am batut drumurile printre vii si satucele cocotate pe cate-un varf de deal. In Olanda, am ocolit Amsterdamul si-am inchiriat o casuta la vreo ora de mers cu masina, in zona cu cele mai multe lanuri de lalele. Acolo eram doar noi si localnicii care nu studiau curiosi 🙂 In Austria, nu ne-am rezervat nici macar o zi pentru Viena, am preferat sa ne relaxam pe malul lacului Attersee. Observati un tipar?

Nu sustinem ca orasele mari nu merita vazute. Departe de noi ideea asta. Ci doar ca pe noi, in momentul asta, ne bucura alte lucruri mai mult.

Decat mult si repede, mai bine mai putin, mai relaxat, mai pe indelete.

Ana ne-a invatat sa incetinim ritmul in calatorii, sa ne bucuram de lucruri marunte si sa fim mult mai atenti la detaliile din jurul nostru. Dupa aproape doi ani de calatorit in trei, chiar si cand suntem doar noi doi ne surprindem ca pastram ritmul lenes. Nu mai alergam dupa muzee, obiective, cat mai multe, pana ne tocim pantofii. Perioada “sa nu cumva sa ratam ceva!” a apus.

Nu masuram calatoriile in destinatii bifate, ci in experiente traite.

Habar n-am in cate tari am ajuns. Nici macar nu stiu sa spun cate calatorii am avut anul asta. Insa stiu sa raspund pe nerasuflate ce-am invatat din incursiunea in Oman, ce gust a avut calatoria in Toscana sau unde a vazut prima oara Ana o furnica si cum a reactionat.

Apelam la ghizi locali de toate felurile.

In Nisa am facut un tur culinar al orasului. Numai noi si Marion, tanara frantuzoaica nascuta in Provence. In Oman ne-am plimbat alaturi de Ahmed, om de-al locului, o punte intre noi si cultura omaneza, foarte diferita de a noastra. In Toscana, am mers la vanatoare de trufe cu presedintele organizatiei de vanatori de trufe din San Miniato, care mai apoi ne-a invitat la masa pregatita de nora lui.

Nu ne plac tururile ghidate cu alti o mie de participanti, asa ca optam pentru servicii personalizate, care sa ne ajute sa intelegem mai bine cultura, gastronomia, traditiile locului in care am ajuns.

Ne organizam singuri calatoriile.

De multe ori, partea cu organizatul unei calatorii e la fel de placuta si incitanta ca vacanta in sine. Asa ca citim pe internet review-uri, ne cumparam ghiduri, citim carti si ne facem singuri traseele. Atunci cand n-avem prea mult timp la dispozitie, apelam la o agentie mica, specializata in pachete “tailored made”, cu care suntem pe aceeasi lungime de unda.

Cel mai des calatorim in trei.

Ne bucuram mult de calatoriile in trei. Avem o dinamica a noastra care e cumva intrerupta atunci cand apare si o a patra persoana in peisaj. Insa, din cand in cand, pentru iesiri scurte mai apelam si la mama mea. E placut sa dormi pana la 10 dimineata stiind ca Ana e pe maini bune, iar cand te trezesti sa-i vezi mutrisoara vesele, deja satula de jucat.