Ansamblul Brancovenesc de la Potlogi a intrat in atentia noastra total neasteptat. E o benzinarie pe A1 la care oprim mai tot timpul. De data asta, cand sa plecam de-acolo, pe breteluta pana la autostrada am vazut un indicator maro cu Potlogi. Ansamblu Brancovenesc? Si noi de ce nu stiam de el?
Eram in drum spre Conacul de pe Deal, rupti de foame, asa ca n-am luat drumul indicatorului. Insa la intoarcere ne-am oprit sa vedem ce-i cu palatul.
Intrarea e (inca) gratuita
Prima surpriza a fost intrarea libera. Vazusem pe net ca biletul e 10RON/adult, insa la fata locului am descoperit ca deocamdata nu se percepe nici o taxa de acces. Restaurarile au fost facute din bani europeni si o conditie de acordare a fost vizitarea gratuita intr-o prima faza.
Povesti de demult impletite cu povesti din copilarie
A doua surpriza a fost turul ghidat in interiorul palatului. Domnul care ne-a luat in primire ne-a oferit tot felul de detalii picante din viata domnitorului si a boierilor de pe la 1700. Mi-a placut mult ca n-a fost o lectie plictisitoare de istorie, nici un discurs pretentios, desprins din carti, ci mai degraba anecdote care sa puna lucrurile in context. Daca fetele (3 ani si 1 an) au reusit sa ajunga la finalul turului fara proteste, zic ca-i de bine. 🙂
Pe scurt, Constantin Brancoveanu a construit Palatul de la Potlogi intr-un singur an, in 1698, pentru fiul lui Constantin. Inauntru am vazut mantii din acea perioada, obiecte de mobilier realizate dupa descrieri cat mai fidele din carti, dar si obiecte originale cum ar fi unul dintre cuferele de calatorie ale lui Brancoveanu.
In 1714, dupa ce domnitorul a fost decapitat, turcii au devastat palatul crezand ca-i aur ascuns pe undeva. Tentative de restaurare au mai fost de-a lungul timpului, insa domnul care ne-a ghidat prin palat, precum si cativa dintre vizitatori isi aminteau ca au copilarit printre zidurile palatului abandonat si camerele erau goale, geamurile sparte, iar peretii incercati de vreme.
Restaurarea cu fonduri europene a fost demarata pe vremea Elenei Udrea si continuata pana anul trecut cand, in noiembrie, ansamblul a fost deschis publicului.
Merita sau nu sa mergi cu copiii
Noua toata experienta de la Potlogi ne-a priit. Nu stiam ca-i cu tur ghidat, in general evitam sa mergem cu fetele in locuri unde ar trebui sa asculte linistite povesti, dar ma bucur ca n-am stiut si-am mers. Ana a fost interesata de hainele de pe vremuri, s-a uitat la sigilii si inele si a analizat macheta palatului.
Partea ei preferata cred ca a fost plimbarea prin gradina palatului unde a alergat in voie si a ales cu Bogdan si Ema pietricele de toate culorile.
E drept ca domeniul de la Mogosoaia e ceva mai ofertant, mai mare, mai fain amenajat, insa eu m-as intoarce si la Potlogi cu copiii pentru o scurta iesire din Bucuresti. Nu ma mai lungesc cu vorba, cred ca pozele vorbesc de la sine.
Informatii utile
Ansamblul Brancovenesc de la Potlogi se poate vizita zilnic de la 8:00 la 16:00 iarna si de la 9:00 la 17:00 vara. Cand am fost noi (iunie 2016) intrarea era gratuita, insa ziceau ca la un moment dat vor introduce o taxa de vizitare de 10RON/adult si 5RON/elevi si studenti. Mai multe detalii gasiti pe site-ul oficial.
Din Bucuresti faceti mai putin de o ora pana acolo, mergand pe A1.
Foarte frumos articol! Nu stiam de existenta acestui castel. Weekend-ul asta avem ce face 🙂
Sunt superbe imaginile! Felicitari!
Multumim, Cristina 🙂
[…] de la Potlogi găsiÈ›i multe cuvinte scrie pe bloguri de călătorie È™i enciclopedii ( aici, aici, aici, aici, aici), eu am vrut să preiau informaÈ›ii dintr-un eventual ghid tipărit, dar nu […]
Foarte frumos, descriere si imagini…
[…] inca nu am ajuns, dar l-am pus pe lista pentru vara aceasta. Articole despre locatie am gasit la minicalatorii.ro, dar si la […]