Suntem dependenti de road tripuri. Ni se intampla sa plecam de-acasa de dragul drumului. Nu ca am vrea sa ajungem in vreo destinatie anume, ci pentru ca ne place sa conducem pe serpentine, sa vedem privelisti spectaculoase si sa ne minunam de culorile fiecarui anotimp. Am ajuns pe Transfagarasan, Transalpina, Transbucegi, Cheile Nerei, Cheile Bicazului, Defileul Jiului, Cazanele Dunarii, pe dealuri pitoresti din Bucovina si Maramures, insa Rucar Bran a ramas drumul nostru de suflet. Asta pana de curand. La inceput de iulie am descoperit un traseu mult mai putin cunoscut, dar atat de frumos incat nu ne venea sa credem ca e adevarat.
Berca – Vulcanii Noroiosi
Ziua nu prevestea nimic nemaivazut. Ne propusesem sa mergem cu fetele la un picnic, la Magura, iar apoi sa facem o vizita scurta la Vulcanii Noroiosi. Toate bune si frumoase, ne-am tinut de plan si ne-am bucurat de drumul care leaga tabara de sculptura Ciolanu de vulcani.
De fiecare data cand il parcurg, mi se pare deosebit. Vezi zona rurala, cu case cu gard darapanat de lemn, gaste la poarta, oi si vaci pe dealuri, insa simti ca ceva e diferit. Pamantul uscat, brazdat de santuri adanci si iarba scurta peste care parca a trecut un aparat de ras, te pregatesc pentru peisajul selenar de la Paclele Mari.
Scortoasa – Gura Vaii – Chiliile – Manzalesti
Cand am iesit de la Paclele Mari mai aveam vreo patru ore de lumina. Parca n-am fi vrut sa plecam direct acasa. Asa ca in Policiori n-am mers nici spre Paclele Mici, nici spre Paclele Mari, ci am luat-o pe a treia varianta de drum, cea care urca spre Chiliile. Citise Bogdan despre un lac cu apa dulce pe varful unui munte de sare si voia sa-l vada. Eu nu eram prea convinsa. Ana dadea semne de oboseala si irascibilitate. Inca o oprire putea sa fie picatura care umple paharul. Bogdan a insistat. E scurt drumul, uite-te pe harta. Si cica-i pitoresc.
Ce nu stiam noi e ca cei 20 de kilometri se parcurg incet, cu 20 la ora. Daca adaugi la asta si opririle dese pentru poze, ajungi la o durata de vreo doua ore pentru a ajunge la destinatie. Doua ore cu un inceput cu hartoape, urmat de panorame superbe, cu dealuri si vai scaldate in umbre si lumini, cu magari si magarusi, flori de toate culorile si o cruce alba care veghea asupra tinutului.
Piatra alba “La Grunj”
Fain, fain, dar cand am ajuns in Manzalesti deja nu mai aveam rabdare. Unde e lacul minune?! GPS-ul isi daduse obstescul sfarsit si noi eram intr-o zona necunoscuta, obositi, fara a avea habar incotro sa ne indreptam.
Pufaielile mele cu “lac ti-a trebuit!?!” au fost intrerupte de aparitia unui munte in miniatura, alb, cu o cruce-n varf. Am aflat ulterior ca-i rezervatie geologica, are 18 metri inaltime si se numeste Grunjul de la Manzalesti sau Muntele alb. Contrar presupunerilor mele, nu-i din sare, ci din tufuri dacitice.
Canionul de Sare
Am presupus ca-i din sare pentru ca intre Lopatari si Manzalesti se afla Canionul de Sare. Am tras putin cu ochiul la drumul ce ducea la canion, insa era mult prea tarziu si nici macar nu eram incaltati adecvat pentru o asemenea incursiune. Insa e pe lista noastra cu locuri in care vrem sa ajungem cat de curand.
Platoul Salin Meledic
Bazandu-se pe intuitia lui de sofer greu incercat, Bogdan a reusit cum necum sa ajunga pe Platoul Meledic, acolo unde se gaseste Lacul Mare despre care-mi tot vorbea cu entuziasm. Eu imi inchipuiam o mare de sare si in mijlocul ei un lac. Realitatea a fost putin diferita. Lacul cu apa dulce si adancime de 20 de metri e in mijlocul unei paduri. Din loc in loc sunt banci de lemn si sculpturi. Cum l-am zarit am si sarit din masina sa-i fac o poza. Aveam impresia ca am prins ceata ridicandu-se de pe suprafata apei. Dupa ce-am deschis portiera, m-am lamurit rapid cum sta treaba. Asa zisa ceata era, de fapt, un fum dens provenit de la gratarele de pe malul lacului, gratare pregatite pe ritmuri de manele neaose.
Ne cam ghioraiau stomacurile. In Complexul turistic Meledic probabil ca am fi gasit ceva de mancare, dar am zis pas. Poate primavara sau toamna sa revenim pentru o vizita mai cu liniste si pace.
Apusul peste raul Slanic
Ne-am indreptat catinel, catinel catre cea mai apropiata benzinarie de unde puteam cumpara de-ale gurii. Am avut ceva vreme raul Slanic in dreapta cu poduri de lemn si reflectii rosiatice de la soarele ce se pregatea sa apuna.
Ana devenea din ce in ce mai vocala apropos de stomacul gol, Ema maraia a somn, iar eu ma gandeam cu groaza la cele doua ore si ceva care ne desparteau de Bucuresti. N-am gandit-o bine, dar chiar si asa, cu micile ei neajunsuri, ziua asta ne pusese pe tava o gramade de surprize. Cea mai cea – un drumeag de pamant, anonim, care a detronat dragul nostru Rucar Bran din topul celor mai frumoase drumuri de la noi din tara.
Bine de stiut
- Mergand dinspre Policiori inspre Chiliile, la un moment dat apare un semn cu drum inchis circulatiei. Ne-a cam bagat in sperieti, ne gandeam ca cine stie ce caderi de teren or fi pe-acolo sau cratere de se rupe masina in doua. N-a fost cazul. Imediat dupa indicator am avut parte de niste hartoape zdravene, dupa care drumul a fost ok. Venind dinspre Manzalesti nu exista nici un indiciu ca ar fi drum inchis. Nu v-as recomanda sa parcurgeti traseul asta cu o masina joasa, dar altfel nu mi se pare ca pune probleme.
- La Complexul Turistic Meledic se poate campa (15ron/zi) sau pot fi inchiriate casute (30ron/zi).
- Nu va asteptati sa gasiti indicatoare cu Meledic. Sambata seara, cand am ajuns in zona, era pustiu pe sosea, nici urma de localnic, asa ca n-am avut pe cine sa intrebam incotro sa o luam. Uitati-va bine pe harta, luati-va puncte de reper si ar trebui sa va descurcati. Vodafone n-are semnal peste tot pe-acolo.
- Puteti sa va faceti o idee si mai buna despre road trip-ul asta urmarind filmuletul cu aventurile noastre prin judetul Buzau.
Ma bucur ca mai apreciaza cineva aceste locuri inca salbatice. Eu mi-am petrecut toate vacantele copilariei in Canesti (intre Gura Vaii si Chiliile). Tot pe acest drum se poate ajunge la un alt lac foarte frumos – Mocearu si la Focul Viu de la Terca. Merita bifate si aceste obiective din judetul Buzau.
Numai bine!
Ce norocoasa esti, sa tot ai asa un loc in care sa copilaresti! Am notat cele doua recomandari, multumesc. Vedem cum putem sa le integram in traseu cand ne intoarcem la Canionul de Sare.
Salut,
noi am fost astazi pe drumul spre Chiliile. Este fermecator! Multumim de pont 😉
O idee exceptionala de a-mi petrece acest week-end impreuna cu soltul meu si cei doi copilasi!!
Multumesc!
Nu sunt mamica, dar sunt pasionata sa aflu locuri noi de vizitat. Acum doi ani mi-am propus un concediu in zona Buzaului, despre care ma documentasem indelung. Am pornit din Iasi spre Rm Sarat si de acolo prin Murgesti, Margaritesti, Vintila Voda , Grunjul de la Manzalesti pana la Lacul Meledic. Drumul este prost, nu imposibil, dar ai parte de peisaje foarte frumoase. Am oprit in padure si am mancat fragi, caci numai noi si poate vreun urs mai trecea pe acolo. De la Meledic am vrut sa mergem tot pe un drum nepopulat, prin Balta Tocila (pt ca asa vazusem pe harta Google) si sa ajungem la Vulcanii noroiosi, dar nimeni n-a stiut sa ne arate unde e acel drum. Am pierdut intersectia si ne-am dus-intors de doua ori intre Gura Dimienii si Vintila Voda, pana ne-au apucat nervii de foame pe toti din masina. Am ales pana la urma drumul pe care ni-l recomandau toti, acela prin Sapoca – Berca. Privelistea de la Vulcanii noroiosi a compensat tot amarul si oboseala de pana atunci. De acolo am mers la Siriu, unde aveam rezervata cazarea si a doua zi am reusit sa mai vedem barajul si lacul Siriu si cascada Casoca. A trebuit sa renuntam la restul concediului, pentru ca incepusera ploile si la multe obiective nu se putea ajunge nici macar cu masina dara-mi-te cu piciorul.
Dar, de ce am povestit toate astea? Pentru ca citind pe ce traseu ati mers voi intre Vulcani si Manzalesti, mi-am dat seama ca pe acolo ar fi trebuit sa mergem si noi, doar ca nu prea aveam de la cine sa primim informatii. Pe langa asta, mi-ai amintit de locurile frumoase dar si de ratacitul pe sosea, de care acum imi vine sa rad.
Felicitari pentru articol si pentru detalii!