Draga Adriana, mamica de doi,

Sunt eu, Adriana mamica de Ana, cea care acum trei ani nu-si putea inchipui viata ei cu un copil alaturi. Cea care acum, la patru luni distanta de un al doilea copil, e inspaimantata de turnura pe care o va lua viata ei.

Da, sunt speriata de ce va sa vina. Si ma scot din minti raspunsurile de genul: “Ai crescut-o pe Ana, acum stii ce-ai de facut.”. Nu inteleg cum poate presupune cineva ca dupa ce ai un copil, esti pregatit pentru doi. Care-i logica? Crescand un copil, o sa ai asteptari de la al doilea. O sa fii tentata sa-i compari. Primul are asteptari de la tine, nevoie de atentie. Al doilea are si el nevoi, diferite de primul. Pentru mine toate astea sunt indiciile unei situatii nu de doua ori mai complicate, ci de zece ori mai imbarligate.

Cel mai rau ma sacaie multitudinea de variabile, de incertitudini. Bebelina o sa doarma noaptea? O sa fie mancacioasa? Ana cum o sa reactioneze? O sa mai am macar la fel de multa rabdare pe cat am avut cu Ana? Daca ar trebui sa iau in calcul toate combinatiile posibile, n-as avea suficiente litere in alfabet ca sa le denumesc.

Asa ca scrisoarea asta nu contine sfaturi despre cum sa abordezi situatia. Habar n-am ce-o sa faci. Am incredere ca pusa in fata faptului implinit, oricat de negre ar fi datele problemei, o sa stii sa o rezolvi pas cu pas, respiratie cu respiratie.

Acum vreau doar sa-ti las scrise cateva idei care pe mine, ca proaspata mama de bebe Ana, m-au ajutat foarte mult sa-mi gasesc un echilibru. M-au ajutat sa fiu mama si, in acelasi timp, sa raman sotie, prietena si femeie cu aspiratii proprii, care nu se confunda intru totul cu copilul ei. Noptile nedormite, oboseala si epuizarea pshihica pot sa ti le stearga din minte. Vrea sa ma asigur ca ai la ce sa te intorci daca simti ca nu mai poti.

1) Nu te lasa coplesita de presiunile societatii.

Exista idei (aproape) general acceptate despre cum e bine sa-ti cresti copiii. Idei in functie de care se pune verdictul ca esti sau nu un parinte bun. Daca un copil are nevoie de prea multa atentie, e rasfatat, i-ai permis sa ti se urce-n cap. Daca isi manifesta nemultumirea cu tipete si plansete intr-un spatiu public, se va gasi mai mereu cineva care sa se intrebe ce fel de parinte esti de se intampla asta.

Cu Ana, am incercat sa ignor orice parere sau sfat nesolicitat apropos de cum ar trebui sa o cresc. Am citit mult, am mers pe la workshop-uri si am apelat la consultanta atunci cand m-am simtit depasita de vreo problema. N-am ascultat-o nici macar pe mama care-mi spunea ca-i permit cam multe. Doi ani mai tarziu (adica acum) Ana s-a transformat intr-o domnisoara argint viu, cu o personalitate cat casa, care e, in acelasi timp, foarte rezonabila pentru un copilas de doi ani.

2) Urmeaza-ti instinctul.

Ziceam ca am citit mult, m-am informat si am apelat la ajutorul unor oameni specializati pe anumite probleme, oameni cu care am simtit ca rezonez. Am combinat asta cu ce mi-a zis instinctul sa fac.

Daca te indoiesti vreodata de instinct, adu-ti aminte de momentul ala in care aproape ca ti-au dat lacrimile la conferinta lui Alfie Kohn. Lacrimi de bucurie si usurare ca ti-ai ascultat intuitia. Tu esti cel mai bun parinte pentru copilul tau si stii, simti cel mai bine ce e bine pentru el.

3) Cere si accepta ajutorul.

Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat la vreo 3 luni de la aparitia Anei a fost sa gasesc pe cineva care sa stea seara, cu ea, cate trei – patru ore, de doua ori pe saptamana. In felul asta am avut timp sa ies in oras cu Bogdan sau cu prietenele pentru o portie de deconectare, am putut sa scriu neintrerupta daca asta mi-am dorit sau am putut, pur si simplu, sa ma arunc in pat si sa dorm daca eram prea obosita. De fiecare data ma intorceam la Ana cu forte proaspete, plina de energie pozitiva, iar pe termen mediu si lung, aceste sase – opt ore pe saptamana mi-au permis sa nu ma instrainez de oameni si de lucrurile care-mi faceau placere inainte de aparitia domnisoarei.

Tot la capitolul decizii care mi-au influentat in bine viata de proaspata mamica, daca cineva din cercul apropiat de prieteni s-a oferit sa stea cu Ana, am dat curs ofertei. Am intalnit mame care in primele luni de viata ale celui mic n-au avut incredere sa-l lase singur nici macar cu tatal. In loc sa se bucure de timpul castigat, stateau pe la usi si ascultau ce se intampla. La mine n-a fost cazul. Important era sa stiu bine omul si sa am incredere ca orice s-ar intampla o sa o trateze pe Ana cu respect si grija.

4) Nu te simti vinovata pentru timpul alocat tie.

Cat era micuta, Ana n-avea nici o problema cu plecarea mea atata timp cat ramanea cineva in preajma ei. De pe la opt – noua luni, insa, lucrurile s-au schimbat. Si de fiecare data cand tipa dupa mine in momentul in care ieseam pe usa mi se muiau picioarele. Pana la lift deja aveam mustrari de constinta – saracuta, prin ce o fac sa treaca. Ce-mi trebuie iesit in oras? Nu mai bine raman cu ea?

N-a fost usor sa castig lupta asta cu mine. Simteam nevoia sa iau o pauza scurta de la scutece, gangureli, piureuri si baite cu ratuste de cauciuc, insa fiecare planset de-al ei era ca un pumnal aruncat la tinta. Totusi, in timp ce liftul cobora, imi repetam ca nu e sanatos sa fiu o mama eroina care se sacrifica pe ea pentru copilul ei. Iar cand ma intorceam acasa si comparam energia si implicarea cu care ma prezentam in fata Anei dupa o astfel de iesire cu cele de dinaintea plecarii imi dadeam seama ca merita cu varf si indesat.

5) Prioritizeaza!

Avand in vedere ca timpul petrecut departe de Ana era foarte scurt, am invatat repede o lectie importanta: sa fac cu el acele activitati care-mi aduc maximum de satisfactie. Da, stiu ca o femeie ar trebui sa arate ingrijit si dupa ce devine mama. Insa daca am trei ore la dispozitie, prefer sa ma vad cu o prietena draga la un ceai, cu radacinile nevopsite de doua luni. Asta o sa ma faca sa ma simt mult mai bine decat o vizita la coafor. (valabil strict pentru mine, pentru altcineva poate sa fie exact invers, insa principiul ramane in picioare) Iar in timp, lucrurile reintra pe fagasul normal si coaforul poate sa devina, din nou, o vizita de rutina.

6) Testeaza calatoriile in patru.

Acum ma gandesc cu groaza la cum ar arata un weekend in patru, prin tara. Si asta e cea mai simpla, cea mai la indemana calatorie cu putinta. Imi aduc aminte cum a fost prima iesire din Bucuresti cu Ana. Ne-am promis ca nu mai repetam prea curand experienta. Insa dupa cateva saptamani amintirile mai putin placute s-au estompat si eram din nou la drum. Important a fost sa facem acel prim pas.

O sa-ti dau o mana de ajutor cu acest prim pas, sau mai bine zis un branci. O sa am grija sa-ti iau prin februarie, inainte sa apara bebelina, o prima vacanta in patru. In Grecia, intr-un hotel super-child-friendly, musai cu servicii de babysitting, ca sa-ti fie cat mai usor cu putinta. Singura rugaminte e sa mergi fara ganduri negative, fara asteptari prea mari, cu mintea deschisa. Nu te obliga nimeni sa calatoresti in continuare cu cei mici daca ti se pare ca nu mai da cu plus. Insa singura modalitate de a afla daca-i cu plus ori ba e sa incerci.

7) Nu-ti abandona pasiunile si impartaseste-le cu cei mici.

Chiar daca dupa experienta unei calatorii in patru decizi sa renunti, temporar, la iesirile in formula completa, nu-ti ignora dorul de duca. E o pasiune prea adanc inradacinata ca sa dispara fara sa ia o parte faina din tine cu ea. Poti sa aranjezi lucrurile in asa fel incat sa pleci cu Bogdan sau cu o prietena undeva pentru doua – trei zile. Are efect similar cu deconectare prin iesitul in oras, doar ca energia pozitiva castigate e inzecita. Iar la intoarcere, povesteste-le celor mici de experienta ta. Sclipirea din ochii tai o sa ii faca sa-si doreasca sa-si identifice si ei pasiunile.

8) Cei dragi te vor fericita!

Anei ii e cel mai bine cand si mie mi-e bine. Pe langa faptul ca dinamica dintre noi e mult mai buna, cred ca fericirea se transmite foarte usor si cei mici o absorb ca un burete. Din pacate, la fel de usor se transmit si starile negative. Asa ca e important sa fii tu sincera cu tine, sa-ti identifici nevoile si sa ai grija sa le satisfaci. Fie ca asta inseamna sa iesi in oras, sa inoti, sa crosetezi sau sa-ti pui creativitatea la incercare in bucatarie. Da, n-o sa mai petreci 24 de ore din 24 cu cel mic, dar calitatea timpului petrecut impreuna va creste, iar el va avea un exemplu de om echilibrat pe care sa-l urmeze.