Relaxarea si calmul sunt cheia – de vorba cu Roxana Paun

Roxana e mămica lui Sebi – un băieţel zglobiu de patru anişori. Dacă în timpul săptămânii acceptă cu zâmbetul pe buze fiecare provocare care-i iese-n cale ca Brand & Marketing Manager la Continental Hotels, în weekenduri şi vacanţe înfruntă vitejeşte situaţii de cu totul altă natură – călătoriile cu cel mic. Sună paşnic. Doar la prima vedere 🙂

Roxana, când şi unde ai plecat pentru prima dată cu Sebi la drum şi cum a fost?
Pe când avea Sebi două luni nu am mai suportat căldură din Bucureşti şi am plecat la Moeciu.
Nu-mi amintesc exact, dar în perioada respectivă am fost şi la mare, la părinţii mei.

Cred că primele ieşiri departe de casă au fost cele mai uşoare. Sebi a fost un copil cu personalitate de mic. Până la două luni a dormit doar pe mine 🙂 În deplasare, lucrurile s-au mai schimbat. Ieşirea la Moeciu a însemnat muuuult somn în pătuţ şi cărucior – un sentiment pe care nu îl cunoscusem înainte. În rest, în afară de multe bagaje, foarte multe bagaje voluminoase (pătuţ pliabil, cădiţă, pampers, căruţ, hăinuţe) mi s-a părut minunat.

Vestea bună e că după 3 ani totul devine mai uşor, muuult mai uşor.

Ce-mi amintesc foarte clar din primele ieşiri, este reacţia gazdelor care se minunau că am ieşit “la plimbare” cu un copil nebotezat încă. Nu am înţeles nici atunci, nu înţeleg nici acum.

Din ţară nu am avut curajul să plec până la 2 ani, când am ales cu “mare grijă” un hotel în Bulgaria, all inclusive, 5 stele cu toate cele, ca şi cum pe copil l-ar fi interesat aşa ceva. Eram stresată să nu facă enterocolită sau alte boli, (el nu mânca borcănaşe aşa că trebuia să mănânce la restaurant). Privind retrospectiv, nu ştiu dacă grija mea a fost chiar bine gândită. Ne-am suit într-o maşină două mămici cu doi copii de doi ani, având în faţă un drum de şapte ore. L-am făcut în nouă. Un vis frumos, ce mai!!! Doi copii mici în spate care s-au certat mai tot drumul: când unul vroia o jucărie, evident celălalt o vroia şi el exact în acelaşi moment, când unul dormea celălalt se trezea şi plângea că vrea ceva. Aveam o carte muzicală, parcă şi acum mai aud versurile: “le petit poisson dan l’eau nagent nagent nagent nagenr, le petit poisson […]”. Să auzi aproape 9 ore aceeaşi melodie e mirific. Să nu mai punem la socoteală că ne-am şi întors în aceleaşi condiţii.

Am stat într-o cameră două mămici disperate (iniţal foarte calme şi înţelegătoare) şi doi copii mici şi energici, unul plecat cu febra şi diaree din România. O aventură, un car de nervi, un coşmar. La sfârşitul vacanţei noi, mămicile, prietene de ani de zile mai aveam puţin şi ne băteam :). Acum râdem când ne amintim. Şi ţin minte că punctul culminant al călătoriei a fost plânsul continuu al unuia dintre micuţii pasageri, timp de o oră, la întoarcere. Nu mai puteam. Ştiu că acasă am băut nişte suc şi am vomitat două ore.

Masa, somnul, joaca totul era o “distracţie”. Vestea bună e că după 3 ani totul devine mai uşor, muuult mai uşor.

Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ce-ai face diferit? Sau, altfel spus, ce-ai învăţat din primele călătorii cu cel mic?
Sincer nu ştiu dacă aş schimba ceva. Poate aş călători mai mult în primul an. Am evitat weekend-urile prelungite din cauza bagajelor. Acum mi se pare că cel mai uşor e să călătoreşti cu bebeluşii până încep diversificarea.

În ceea ce priveşte trucurile pot să spun că relaxarea şi calmul sunt cele mai importante.

Deocamdată nu mă simt pregătită să plec singură cu Ana la drum. Ştiu, însă, că tu aşa călătoreşti cu Sebi. Ai descoperit secretul vacanţelor relaxante în doi? La ce trucuri apelezi?
Să nu exagerăm partea cu relaxarea :). Acum, la 4 ani, există deja o negociere în ceea ce priveşte ieşirile. Trebuie să mergem cu alţi copii şi, mai mult, trebuie să aleagă el cu cine. Iar asta variază. Azi vrea să meargă cu Andrei, mâine nu mai vrea. 🙂

În ceea ce priveşte trucurile pot să spun că relaxarea şi calmul sunt cele mai importante.

Anul trecut l-am luat cu mine la Sibiu, la FITS, în delegaţie. Aveam treabă şi nu aveam cu cine să-l las. S-a împrietenit cu toată lumea, înaintea mea. O prietenă m-a întrebat cum de sunt aşa de calmă când el mă toca mărunt la cap în restaurant. Sincer…dacă te enervezi nu rezolvi nimic. Îmi amintesc că nu-l mai băgam în seamă şi pentru a-mi câştigă atenţia a spus tare în restaurant “mama, fac caca”. Eram la masă cu alţi oameni, tocmai ce făcuse în cameră, dar dacă mai făcea? Iată că mi-a câştigat atenţia şi am mers în cameră. 🙂

Noi am făcut multe drumuri doar noi doi în maşină. La început “făcea pipi” din 30 în 30 de minute doar ca să opresc. Acum a trecut la întrebarea “când ajungem?”. După două ore cedez şi îi spun că “dacă mă mai întrebi o dată când ajungem opresc maşina şi cobori în câmp”. După cinci minute urmează întrebarea “mama, mai avem mult?”… 🙂

Dacă tot suntem la capitolul trucuri şi secrete, unde ai recomanda mămicilor să plece cu cei mici în ţară?
Noi am fost şi la pensiuni, şi la hoteluri şi în vizită la rude, şi la munte, şi la mare. Deci cred că oriunde există un minim de condiţii se poate pleca cu copiii mici. Apoi, când cresc, trebuie loc de joacă şi neapărat alţi copii.

Aş vrea să închei cu o întrebare mai delicată: sunt vacanţele cu cei mici pentru oricine?
Cu siguranţă cine pleca de obicei în vacanţe, poate pleca şi după apariţia copilului, împreună cu acesta. Pe de altă parte, există mulţi care nu pleacau în vacanţe nici înainte de a avea un copil, deci e puţin probabil să plece după.

Cert e că nu sunt de acord cu cei care lasă copiii la bunici şi merg în vacanţă să se relaxeze. Eu, dacă aş fi în locul lor, aş opta pentru mai multe vacanţe: una cu copilul şi una fără 🙂

~.~

După cum se vede şi din răspunsurile Roxanei, în călătoriile cu cei mici nu-i loc de plictiseală. Răbdare o să-ţi fie pusă la încercare, dar cu o atitudine pozitivă şi mult calm poţi trece peste orice. Iar la final, când tragi linie, ieşirile cu copiii o să iasă mereu pe plus 🙂

Cum a fost prima ta călătorie cu bebe? Care crezi că e cel mai bun moment să începi să faci plimbări cu copilul?